Hott Stuff !




Sustineti blogul, EFECTUATI o cautare !!!

vineri, 4 decembrie 2009

BCR, desemnata Banca Anului 2009 in Romania

Banca Comerciala Romana (BCR) a fost desemnata, joi seara, de Revista financiara internationala "The Banker", parte a grupului Financial Times, "Banca Anului 2009" in Romania.
Trofeul a fost inmanat reprezentantilor BCR de editorul sef, Stephen Timewell, in cadrul Galei Premiilor The Banker, care a avut loc la Londra.

Desemnarea BCR drept cea mai buna banca din Romania este determinata de performantele obtinute de BCR in 2008, precum si in 2009, in contextul unui mediu economic dificil, informeaza Agerpres."Abordarea activa a BCR de sprijinire a clientilor in administrarea optima a finantelor acestora in contextul crizei economice a contribuit la cresterea cotei de piata a bancii. Eficienta operatiunilor si calitatea buna a serviciilor oferite de banca au dat un impuls suplimentar - raportul cost-venit s-a imbunatatit cu mai mult de 15 puncte procentuale in 2008", a spus editorul The Banker, Brian Caplen.

Banca a avut, dupa cum a precizat Caplen, un rol major in accelerarea trecerii catre servicii bancare electronice in Romania, strategia sa nefiind afectata de turbulentele din sfera financiara si economica din ultimul an.

Dominic Bruynseels, presedinte executiv al BCR, declara: "In materie de provocari, pot spune ca am traversat o furtuna din care iesim cu bine - dar inca este vreme rea! Ne-am pastrat luciditatea in contextul crizei si am stat cat mai aproape posibil de clientii nostri. Trebuie sa le dam clientilor si mai multa atentie in conditiile in care recesiunea continua, cu speranta inceperii revenirii economice. Am ajutat mii de clienti sa isi revizuiasca planurile si cerintele de finantare, oferind multora dintre acestia solutii personalizate pentru a iesi la liman. Suntem apreciati in continuare drept cea mai de incredere banca, lider de piata in Romania - iar criza a accentuat aceasta perceptie pozitiva".

In ceea ce priveste planurile de viitor ale BCR, Bruynseels subliniaza strategia axata pe client a BCR, liderul pietei bancare din Romania.

"Este vorba despre eforturile colegilor nostri de a ramane aproape de clienti si de a-i asigura de intreaga noastra corectitudine si grija fata de situatia in care se gasesc in acest context dificil; vorbim, de asemenea, despre o gestionare activa a riscului de credit si a recuperarii creantelor si de accentul pus pe eficienta - facem toate acestea avand in vedere evolutia pe termen mai lung a afacerilor si interesele Romaniei", a afirmat Dominic Bruynseels.

Erste Group a primit trei premii in total in acest an - "Erste Bank and Sparkassen" din Austria si "Ceska Sporitelna" din Cehia au fost, de asemenea, desemnate "cele mai bune banci" in tarile lor.

Premiul "Banca anului in Romania" a fost acordat de catre un juriu alcatuit din reprezentanti ai directorilor executivi si administratorilor mai multor companii britanice importante, ai editorilor de la "The Banker", sub coordonarea editorului sef Stephen Timewell.

"The Banker" este o publicatie lunara cu sediul in Londra, specializata pe sectorul bancar. Revista, parte a Financial Times Group, se adreseaza, in special, nivelurilor superioare de management si expertilor financiari. In sectorul bancar, revista este considerata a fi una dintre cele mai importante surse de informatii de specialitate, iar clasamentele sale constituie puncte de referinta la nivel international.

BCR, membra a Grupului Erste, este o banca universala ce se adreseaza atat clientilor retail cat si celor corporate. BCR este cea mai importanta institutie bancara din Romania gestionand active de peste 17,2 miliarde de euro. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania. Banca ofera intreaga gama de produse si servicii pentru populatie avand in prezent 659 de unitati retail (pentru populatie si microintreprinderi) deschise in intreaga tara in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori. Clientii corporate beneficiaza de serviciile BCR prin intermediul a 50 de centre de afaceri corporate dedicate in special IMM-urilor si companiilor mari. Banca pune la dispozitia clientilor, persoane fizice si juridice, o oferta complexa de produse si servicii bancare, inclusiv servicii de Internet banking, phone-banking si e-commerce. BCR emite 25 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata cea mai mare retea nationala de ATM si POS - peste 2.000 de bancomate si circa 17.000 de terminale electronice operationale la comercianti pentru plata cu card. BCR se prezinta astazi drept cel mai important Grup financiar din Romania, cu activitati in tara si in strainatate - prin subsidiare si reprezentante bancare, cu o prezenta marcanta, prin societatile sale de profil, pe piata leasingului, in domeniul managementului activelor, pe piata de capital, a pensiilor private, a bancilor de locuinte.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est.

Mai mult de 51.000 de angajati deservesc peste 17 milioane de clienti in cadrul a 3.000 de filiale din opt tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia si Ucraina). La 30 septembrie 2009, Erste Group detinea active totale in valoare de 203,6 miliarde euro, inregistrand un profit net de 720,1 milioane euro si un raport cost venituri de 50,9 la suta.

sursa: capitalul.ro
Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl

0 comentarii: on "BCR, desemnata Banca Anului 2009 in Romania"

Trimiteți un comentariu

COMENTEZI ???? Foarte Bine, doar asa te vei remarca !