Hott Stuff !




Sustineti blogul, EFECTUATI o cautare !!!

joi, 3 decembrie 2009

Catre o noua criza: bancile europene au dimensiuni mai mari decat acum doi ani

Bancile europene ies din criza mai mari, implicand riscuri sporite pentru economiile nationale.
BNP Paribas (Franta), Barclays (Marea Britanie) si Banco Santander (Spania) se numara printre cei cel putin 353 de creditori europeni ale caror dimensiuni au crescut de la inceputul anului 2007. Cincisprezece banci europene dispun in prezent de active mai mari decat economiile tarilor din care provin, comparativ cu zece banci in urma cu trei ani, scrie Bloomberg.
Desi Uniunea Europeana depune eforturi pentru divizarea bancilor salvate de la colaps, autoritatile nu au adus sub control firmele care au evitat sustinerea statului si sunt prea mari pentru a se prabusi.
Activele bancilor europene au inregistrat o crestere de 25% de la inceputul anului 2007, comparativ cu cresterea de 20% inregistrata in cazul creditorilor americani.
"Se creeaza premisele unei noi crize", a declarat David Lascelles, din cadrul grupului de cercetare Centre for the Study of Financial Innovation.
Activele Royal Bank of Scotland (RBS) au inregistrat o crestere de 2.914% in decurs de zece ani pana in 2008, in conditiile in care banca a realizat achizitii, si-a extins operatiunile de trading si de creditare. RBS a cheltuit 140 de miliarde de dolari pe preluari in aceasta perioada, culminand cu achizitia ABN Amro in 2007.
BNP Paribas cu sediul la Paris, cea mai mare banca din lume din punctul de vedere al activelor, si-a extins bilantul cu 59%, pana la 2.290 de miliarde de euro de la inceputul anului 2000, suma egala cu 117% din PIB-ul Frantei. Activele bancii britanice Barclays au urcat cu 55%, pana la 1.550 de miliarde de lire sterline (1.701 mld. euro), sau 108% din PIB-ul Marii Britanii. Activele Santander au crescut cu 30%, pana la 1.080 de miliarde de euro, aproximativ valoarea PIB-ului Spaniei.
UE a cerut mai multor banci, incluzand Commerzbank, ING si Lloyds, sa vanda active in schimbul aprobarii sustinerii de stat. UE nu are insa autoritate asupra bancilor care nu au beneficiat de fonduri de stat, multe dintre acestea continuand sa se extinda in timp ce economiile europene s-au contractat. Banci ca BNP Paribas si Santander au profitat de problemele rivalelor pentru a face achizitii. 38 din cele mai mari 100 de institutii financiare ale Europei dispun acum de mai multe active comparativ cu inceputul anului.
Criza pietelor de credit arata ca institutiile mari implica un risc prea mare pentru tarile de origine, in special in cadrul economiilor relativ restranse ale Europei, declara Tom Kirchmaier, din cadrul London School of Economics. "Divizarea bancilor prea mari este o masura foarte buna. Daca am suferi un nou soc sistemic si una sau mai multe din aceste banci foarte mari s-ar prabusi, am temeri foarte serioase privitoare la capacitatea tarilor mai mici de a absorbi pierderile pentru a doua oara."
Complexitatea din ce in ce mai mare a bancilor ingreuneaza eforturile autoritatilor si guvernelor de a monitoriza riscurile, chiar si in cadrul firmelor care par transparente si stabile, declara Johannes Wassenberg, din cadrul Moody's Investors.
Pe de alta parte, Ralph Silva, director de cercetare in cadrul Tower Group, spune ca este prea simplist sa ataci toate bancile mari. "Bancile au modele de business diferite. Unele din bancile mai mari au de fapt un management de risc mai bun decat unele din bancile mai mici", sustine el.

sursa:  ziarul financiar
Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl

0 comentarii: on "Catre o noua criza: bancile europene au dimensiuni mai mari decat acum doi ani"

Trimiteți un comentariu

COMENTEZI ???? Foarte Bine, doar asa te vei remarca !