Hott Stuff !




Sustineti blogul, EFECTUATI o cautare !!!

miercuri, 9 decembrie 2009

PNL alege astăzi: la guvernare cu PD-L sau în opoziţie cu PSD. În prima variantă, Antonescu pleacă !

Liberalii decid astăzi dacă sunt dispuşi la discuţii cu democrat-liberalii pe tema intrării la guvernare. Crin Antonescu şi Ludovic Orban se declară ferm împotriva acestei variante, agreată însă de fostul preşedinte Călin Popescu Tăriceanu şi de o parte din liderii organizaţiilor judeţene.

Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu, doi lideri PNL ce zâmbesc în direcţii politice diferite
Liberalii se întâlnesc astăzi cu demisia lui Crin Antonescu pe masă. Asta potrivit surselor din partid, citate de ziarul Gândul, conform cărora preşedintele PNL este decis să renunţe la funcţie în cazul în care partidul va decide astăzi în şedinţa Comitetului Executiv Naţional intrarea la guvernare alături de PD-L. De altfel, Antonescu a spus în această campanie electorală că liberalii că nu vor colabora cu Băsescu, atâta timp cât el este preşedintele formaţiunii.
Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele Ludovic Orban s-au pronunţat şi marţi ferm împotriva oricărei legături cu democrat-liberalii, în timp ce de cealaltă parte, o serie de lideri ai partidului, printre care Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu şi Romeo Stavarache au spus că o astfel de variantă ar trebui luată în discuţie.
De altfel, cel care a aprins fitilul scandalului a fost chiar fostul premier Tăriceanu. Acesta a fost sunat după alegerile de duminică de preşedintele Traian Băsescu, pentru ca ulterior liberalul să iasă cu declaraţii în care a criticat statutul de "căţeluş" pe care PNL l-a avut în raport cu PSD în ultima perioadă.  Meleşcanu a criticat şi el această alipire de social-democraţi, spunând că a fost o greşeală, ca după turul I să nu se discute cu toate partidele.

Antonescu: Tăriceanu e jenant!
Marţi seară, preşedintele Crin Antonescu l-a atacat vehement pe predecesorul său. "Pentru mine a fost o mare dezamăgire, nu pentru faptul că nu mai are nicio calitate în partid, dar niciuna, să negocieze, să angajeze, să se iţească aşa la gardul partidului arătându-şi farmecele sau arătând farmecele partidului. Dincolo de chestia asta care-l pune într-o situaţie jenantă pe domnia sa ca om politic, ca om care a fost prim-ministru, preşedinte al unui mare partid. Dincolo de asta, este un semnal extrem de păgubos dacă un om care s-a bătut cu Traian Băsescu şi într-un fel a reuşit să reziste, a câştigat nişte partide (sic!), a arătat că se poate rezista, că se pot face şi lucruri bune la guvernare, chiar dacă îl ai pe unul preşedinte care îţi pune beţe în roate, şi e puţin spus, dacă un asemenea om la primul apel al lui Traian Băsescu fuge în direcţia sa, fuge să pupe papucul sultanului.... Nu e vorba că au vorbit la telefon, poate vorbi oricine, dar faptul că după aceea are loc o reacţie politică în care ni se spune că am fost remorcile PSD, ni se spune că am fost căţeluşii PSD, ni se spune că am trădat valorile dreptei, adică începi să vorbeşti ca... să nu dau nume... e jenant", a spus Antonescu într-o emisiune de la Antena 3, precizând că opţiunea sa este pentru păstrarea relaţiei cu social-democraţii.
Antonescu supralicitase şi el în urmă cu câteva zile în direcţia PD-L, punând o condiţie greu de acceptat pentru oamenii lui Boc: ca liberalii să dea premierul într-un astfel de guvern.

O parte din liderii judeţeni ar vreau cu PD-L
În ciuda fermităţii preşedintelui PNL, o parte din liderii din teritoriu ai liberalilor au lăsat să se înţeleagă că sunt dispuşi să refacă formula de guvernare care a stat în 2004, la baza Alianţei DA. "Nu mi se pare în regulă să vii şi să spui vreau guvern sau în opoziţie doar cu PSD pentru aşa vor muşchii mei, sau vreau cu PD-L tot aşa. PNL trebuie să fie echilibrat în aceste momente grele pentru ţară şi să discute cu toată lumea", au declarat surse din conducerea liberală pentru REALITATEA.NET. Organizaţia PNL Sibiu a fost, spre exemplu, una din cele care au decis să-i ceară lui Antonescu, să poarte discuţii cu pedeliştii.

sursa: Realitatea
Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl

0 comentarii: on "PNL alege astăzi: la guvernare cu PD-L sau în opoziţie cu PSD. În prima variantă, Antonescu pleacă !"

Trimiteți un comentariu

COMENTEZI ???? Foarte Bine, doar asa te vei remarca !