Hott Stuff !




Sustineti blogul, EFECTUATI o cautare !!!

joi, 10 decembrie 2009

Radiografia apartamentelor noi din Bucuresti: cu ce finisaje si costuri sunt asteptati cumparatorii !

"Apa din balcon intra in casa", "instalatiile sanitare s-au stricat dupa doua saptamani", "costurile de administrare sunt prea mari", sunt doar o parte dintre problemele cu care s-au confruntat unii cumparatori de apartamente noi din Bucuresti, in special cei care au facut achizitia la stadiul de macheta, iar apartamentul construit nu semana prea mult cu promisiunile dezvoltatorilor.
Ziarul Financiar a cerut de la dezvoltatorii a 20 dintre cele mai mari ansambluri din Bucuresti, aflate in curs de finalizare, detalii despre finisaje (usi, parchet, gresie, faianta, tamplarie, instalatii sanitare), climatizare, facilitatile oferite, costurile de administrare a proiectelor si a locurilor de parcare, precum si numele firmelor care s-au ocupat de constructie.  

Aproape jumatate dintre companii au raspuns pozitiv, putand astfel face o comparatie intre apartamente, dar si intre preturile acestora, care au scazut cu circa 30% in ultimul an, in cele mai multe dintre cazuri.
Unele proiecte din Bucuresti au aer conditionat doar optional, dar in schimb nu au costuri de administrare si au un pret mai redus, atat al apartamentelor, cat si in cazul locurilor de parcare, cum este cazul ansamblului Primavara Ghencea, unde mai sunt disponibile 65 din cele 468 de apartamente.
O buna parte a proiectelor au ca dotari suplimentare piscina, gradinita sau spatii comerciale. Nu este si cazul proiectului Rasarit de Soare, care este situat insa in imediata vecinatate a centrului comercial Iris Shopping Center din Titan, care ofera variante pentru cumparaturi sau restaurante, precum si un cinematograf.
Ibiza Sol din Pipera si Cosmopolis ofera cumparatorilor gratuit mobilierul de bucatarie si din baie, dar ansamblul din Stefanesti are cele mai mari costuri de administrare, de 0,80 de euro/metrul patrat lunar, respectiv 60-100 de euro pentru un apartament cu doua camere.
Locurile de parcare subterane din proiectele Asmita Gardens si Ibiza Sol sunt cele mai scumpe, respectiv 15.000 de euro per unitate, in timp ce un loc de parcare suprateran in Cosmopolis costa 4.000 de euro, cel mai ieftin dintre ansamblurile analizate.
In proiectele My Dream Residence, Doamna Ghica Plaza si Ibiza Sol dezvoltatorii au optat pentru centrale termice ale producatorului german Viessmann, care vinde circa 12,5% din centralele de apartament de pe piata locala, in timp ce in turnurile din Monaco Towers si din Asmita Gardens sistemul de climatizare este unul comun, dar cu contorizare separata pentru fiecare apartament.
Tot la capitolul climatizare, in cadrul Cosmopolis pe langa centrala termica individuala, dezvoltatorii au montat si un sistem de incalzire prin pardoseala de la Rehau.
In ceea ce priveste instalatiile sanitare dezvoltatorii au optat pentru furnizori cunoscuti, precum Ideal Standard, Vitra, Rehau, Romstal, Grohe sau Villeroy & Boch, iar dezvoltatorii Asmita Gardens au optat pentru montarea unor cazi cu hidromasaj Columba in interiorul apartamentelor.
Usile din Asmita Gardens si My Dream sunt furnizate de italienii de la Pinum, in timp ce dezvoltatorii Ibiza Sol au optat pentru spaniolii de la THT, iar Primavara Ghencea pentru polonezii de la Porta Doors.
Trei dintre cele opt proiecte - Ibiza Sol, Monaco Towers din Berceni si My Dream - au diferite tipuri de parchet produs de compania suedeza Tarket, in timp ce dezvoltatorii proiectului Rasarit de Soare au optat pentru firma germana Kaindl, iar Primavara Ghencea pentru Kronotex. Tamplaria in cadrul proiectelor este de aluminiu, in cele mai multe dintre cazuri, produsa de companii precum Aplast, Bokelmann sau Schucco.
O serie de companii, in special romanesti, sunt atat beneficiari, cat si constructori ai proiectului, cum sunt cazurile grupurilor Conarg si Can Serv, controlate de antreprenorii locali Valentin Visoiu si Ion Avram, dar si al spaniolilor de la Ibiza House, care au construit prin intermediul firmei Ibiza Construct 2000.
Pe de alta parte, proiectele Cosmopolis, Monaco Towers si My Dream sunt construite de trei firme cu actionariat turcesc, Asmita a fost realizat de austriecii de la Strabag, iar antreprenorii ansamblului Doamna Ghica Plaza au fost firmele Bog'Art si portughezii de la Mota Engil.
Majoritatea proiectelor analizate au preturi cuprinse in intervalul 800-1.100 de euro/metrul patrat construit plus TVA, dar probleme cu finisajele au fost semnalate si in cadrul proiectelor considerate si vandute la preturi de lux.
"In trecut, dar mai grav, chiar si astazi, dezvoltatorii construiau sa zicem la un pret de maxim 1.000 - 1.200 euro/mp (inclusiv terenul) si vindeau dublu sau in «zonele bune» chiar triplu. Acest lucru se realiza foarte simplu, folosind finisaje si materiale inferioare, produsul final fiind vandut cu calificativul «de lux»", spune Dan Borbely, avocat partener al firmei Tuca Zbarcea & Asociatii, cu privire la situatia finisajelor in piata imobiliara.
Chiar el este printre cumparatorii care au un diferend pe aceasta tema cu dezvoltatorul unui proiect de pe strada Monetariei din centrul Capitalei.
De regula, cele mai multe dintre problemele intalnite in momentul receptiei apartamentelor sunt remediate de catre dezvoltatori intr-un interval de maxim doua saptamani.
In prezent insa, pe fondul scaderii pretului la apartamente si al dificultatilor de a onora antecontractele semnate inaintea crizei, clientii se arata si mai nemultumiti de locuintele construite.
"In prezent tot mai multi consumatori cheama in instanta dezvoltatorii pentru un motiv foarte clar: neexecutarea contractuala. Nu se mai pot cere preturile contractate acum doi ani (uneori chiar si 3-4.000 de euro/mp), cand imobilulul nici nu era inceput, in cazul in care dezvoltatorii folosesc finisaje si materiale de doua trei ori mai ieftine", spune avocatul.

sursa: Ziarul Financiar
Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl

0 comentarii: on "Radiografia apartamentelor noi din Bucuresti: cu ce finisaje si costuri sunt asteptati cumparatorii !"

Trimiteți un comentariu

COMENTEZI ???? Foarte Bine, doar asa te vei remarca !